Deci, ce facem?

Inainte de 30 octombrie, data care sigur a devenit punct de cotitura pentru orice tanar din Romania (sau cum zice VICE noaptea in care ne-a ars adolescenta), eu incepusem sa ma implic in cateva proiecte optimiste despre ce frumos s-a schimbat Bucuresti-ul in ultmii 10 ani, despre cata oportunitate am observat fata de cand plecasem la studii in strainatate si despre bucuria de a ma fi intors intr-o Romanie mai deschisa la modernizare si normalitate.

Dar tragedia de la Colectiv si realizarea faptului ca am reprimat nemultumire fata de defectele societatii si ale guvernarii, mai mult decat neglijente, m-a zguduit in adancuri. Pe noi toti de fapt. In cazul asta, cum pot sa mai scriu sau sa declar ca sunt mandra de Bucuresti sau de Romania, cum pot sa mai recomand strainilor sa vina aici sa lucreze cu noi sau sa ne viziteze?

Cum sa facem sa nu se piarda avantul si dorinta de schimbare ca sa nu domine iarasi resemnarea, impotenta si perpetua senzatie ca nu se poate altfel? Cum poti sa nu te lasi doborat de jigniri pe fata ca eliberarea rapida a lui Piedone, de exemplu? Si cum putem sa ne luptam pentru ce trebuie sa se schimbe in bine, fara sa ne contrazicem intre noi despre ce are prioritate si cine e ales sa comunice revendicarile noastre mai “sus”?

Sunt atatea lucruri de reparat in Romania, de la coruptia la nivel inalt care ucide pana la mentalitatea noastra fata de democratie si cum sa punem problema astfel incat chiar sa se rezolve ceva. Ma bucur ca protestele au fost pasnice si ca n-a fost nevoie de violenta sa ne facem auziti (Gandhi ar fi fost mandru).

Si totusi, durerea si indignarea sunt atat de adanci ca nu e de ajuns sa ne facem doar auziti. Ca sa ne vindecam psihic de aceasta trauma trebuie sa vedem schimbari majore cat mai repede. Unele care sa nu fie expediate usor cu un “mai incolo” sau facute pe compromisuri de genul “merge si-asa”. Nu, nu mai merge si-asa! Daca e ceva care ne omoara sunt aceste expresii dupa care ne caracterizam cam lesne: “las’ ca merge, nu stie nimeni”, “toti fac asa”, “da, ce, io-s mai fraier?”

Bineinteles ca nu se pot compara tragediile intre ele, dar eu dupa aceste zile simt ca inteleg o mica parte din ce au trait americanii dupa 11 septembrie. Incep sa inteleg foarte putin din cum se simt sirienii, irakienii, afghanii, care au parte de tragedii mult mai des decat noi. Dar la noi, terorismul nu sunt doar un grup de oameni cu intentii criminale, ci neglijenta insasi. Neglijenta si resemnarea fata de coruptia care stim ca se intampla sub ochii nostri si pe care o toleram prin inactiune. Nu degeaba se viralizeaza slogane despre schimbarea care trebuie sa vina si din noi, nu doar din cei la putere.

anais-nin-we-do-not-see-things-as-they-are-we-see-things-as-we-are

Ce putem face noi atunci, cei care poate nu ne-am implicat sau informat politic pe cat ar fi trebuit? Cum am putea sa nu lasam durerea din urma noptii de 30 sa se dizolve in van? Intr-o noapte cand eram in Piata la protest, strigau unii lozinci la portavoce despre cum ar trebui sa cada unu’, sa pice altu’ si s-au pozitionat foarte strategic sa fie reperati bine. Pana nu mi s-a atras atentia, nu m-am gandit ca erau cam bine pregatiti in retorica si comportament, iar un tip a inceput sa strige dupa ei (doar din voce), ca nu vrea lider, ca nu vrea sa i se impuna opinii si lozinci cand el vrea sa protesteze in liniste – si eu as adauga in durere, ca tare i s-a simtit in glas.

Si asta mi se pare emblematic. Momentan suntem dezbinati apropo pareri politice si ce anume trebuie sa facem in aceasta privinta, dar pe toti ne leaga durerea si dorinta de schimbare. Asta trebuie sa ne ghideze in primul rand, anume sa fim un #colectiv, sa schimbam prin exemplul personal si sa nu parasim tara cand are nevoie cel mai tare de noi, cei cu capacitate de remodelare.

O spun din perspectiva cuiva plecat si reintors, care a absorbit modele din afara si vrea sa le vada implementate aici, de la cultura la infrastructura sau de la siguranta la reciclare. Nu zic ca n-as mai vrea sa traiesc in alta tara de dragul experientei si largirii orizontului, dar stiu ca n-as pleca in conditii de frica sau respingere fata de Romania. O simpla emigrare n-o sa ma ajute sa “scap” de ea niciodata. As lua-o cu mine oriunde as fi, iar probleme ei s-ar derula in continuare cu sau fara mine.

12208856_10153084108081851_5361720912084594577_n

Deci ce putem face ca sa evoluam frumos ca societate, sa putem sa rezolvam problemele cele mai arzatoare acum si pe termen lung? Tot inainte de 30 incepusem sa citesc un articol din Kinfolk despre schimbarea comunitatilor. Cand m-am intors la paragraful unde il lasasem, asta a fost primul rand citit:

(Schimbarea colectiva poate avea loc doar atunci cand indivizi si grupuri mici diverse comunica unii cu altii in prezenta multor altora care fac acelasi lucru.)

Parca a pus degetul pe rana si a relevat o perspectiva inteligenta despre problematica schimbarii de grup, asa ca vreau sa le impartasesc si sa incurajez sa fie folosite.

Asta inseamna ca grupul mic este locul unde are loc transformarea. Transformarea la scara mare are loc atunci cand destule schimbari in grupuri mici conduc catre schimbarea mai mare. Cetatenii simt intimitatea unui cerc restrans si sunt simultan constienti de faptul ca fac parte dintr-un tot mai mare care le impartasesc grijile.

Grupul mic face puntea intre existenta noastra individuala si comunitatea mai mare.

A apartine unei comunitati inseamna sa actionezi ca un creator si co-proprietar al acelei comunitati. Ce consider al meu voi construi si hrani.

A apartine unei comunitati inseamna sa actionezi ca un creator si co-proprietar al acelei comunitati. Ce consider al meu voi construi si hrani.

Asta e important de inteles fiindca e fragmentarea care face atat de dificila crearea unui viitor mai pozitiv si un viitor alternativ.

Asta e important de inteles fiindca e fragmentarea care face atat de dificila crearea unui viitor mai pozitiv si un viitor alternativ.

Copyright Peter Block in Kinfolk Essentials Edition.

Deci, ce facem?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s